Hipertextul, folosirea de sample-uri audio/video si instalatiile de arta care contin seturi tv pot fi considerate mode ale trecutului. Experimentele in care televizoarele sint integrate in proiecte de arta se fac deja de la inceputurile erei catodice. Cu adevarat new media sint insa nisele experimentale. In care tehnologiile noi, de la comunicarea electronica, software generativ si pina la reacTable, sint puse in slujba artei. Cea mai comuna tendinta a artistilor contemporani e folosirea de programe care altereaza continutul digital. Pastrarea in format binar a tot ce inseamna video, foto, audio si text permite atit opera de arta colectiva, cit si remixul perpetuu. Instalatii cum ar fi Amodal Suspension (
si) transforma mesaje primite pe Internet sau telefoane mobile in 20 de raze de lumina de intensitati si cu trasee diferite, calculate in functie de parametri unici fiecarui text. Rezultatul este colectiv si cu implicatii sociale adinci, pentru ca, pina acum, invitatia de a participa la o opera de arta nu era deschisa oricui. Artistii se folosesc nu doar de continutul digital pe care il pun in contexte noi, ci si de informatia disponibila online. Proiectele lui Alex Dragulescu ) genereaza peisaje vizuale, interactive sau nu, care folosesc ca materie prima posturi de blog, linii de cod (SQL) sau mesaje din folderul Junk. Experimente precum Spam Plants, in care plante virtuale cresc si se dezvolta grafic, fiind „hranite“ doar cu spam, sint exemple clasice ale tipului de remix practicat de netartisti. Care, fie ca apeleaza la informatie publica, fie ca recicleaza poezia intimplatoare a limbajelor de programare, folosesc virtualul ca resursa principala a artei lor.
Cel care a aplicat cel mai bine ideea de remix perpetuu audio/video e Brian Eno. Artistul se foloseste de noile media inca din ‘78, cea mai recenta aplicatie a viziunii lui facind parte din Bienalele 2007 din Venetia si Milano. „77 de milioane de tablouri“ e un software care produce arta ), pariul lui Eno fiind sa genereze pe orice computer un numar nelimitat de opere noi. Algoritmul din spatele proiectului remixeaza continut audio si foto, iar rezultatele obtinute sint explorari multimedia unice. Amestecarea de content conform unor linii de program nu e deloc ceva nou si experimente cu fotografii culese „random“ de pe Flickr se fac deja ), dar gradul de personalizare a rezultatului final e infinit in cazul acestui proiect. Fiecare „da la remixat“ fotografiile proprii, ceea ce transforma experienta artistica intr-una intima si irepetabila.
