cyber007
Senior
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 109
|
|
Web 2.0 ocupă o treime din primele 20 de poziţii ale topului Alexa.com. Ofensiva Web 2.0 se vede şi în cifrele referitoare la cele mai vizitate site-uri din lume.
Specialiştii discută destul de mult cu privire la semnificaţia „celei de-a doua reţele", dar sunt de acord că ea presupune implicarea activă a simplilor consumatori de Web în producţia de conţinut. Cele trei ipostaze în care fenomenul a avut succes sunt prezente cu toatele în top. Este vorba de fenomenul Wiki (editarea colaborativă a unor enciclopedii), YouTube, o platformă care oferă clipuri de amatori – şi nu numai – şi, în fine, de bloguri, prezente prin Blogger.com, site-ul-mamă al comunităţii Blogspot.com. Alexa.com realizează un top în funcţie de „reach"-ul site-urilor, definit ca procentul din totalul utilizatorilor de internet care au acces la un anume site. Clasamentul nu este sută la sută riguros, fiindcă se bazează pe comportamentul utilizatorilor care au acceptat să-şi instaleze un toolbar (program auxiliar de browser) Alexa pe calculator. În ansamblu, el oferă însă o imagine interesantă asupra dinamicii internetului, altfel imposibil de măsurat la nivel global.
1. Yahoo.com este cel mai bine plasat site în Alexa. Cel mai accesat serviciu de pe Yahoo nu e însă căutarea, care interesează doar pe 11% din cei 26,4%, ci serviciul de mail, care oferă 1 Gb de spaţiu, filtru de spam şi o interfaţă atractivă.
2. Msn.com, portalul de servicii al Microsoft, obţine un scor bun mai ales datorită Hotmail, serviciu de poştă electronică cumpărat de compania lui Bill Gates în urmă cu mai mulţi ani. 84% din userii MSN folosesc căsuţa poştală, în timp ce serviciul de căutare are un scor modic.
3. Google.com e desigur sinonimul căutării pe net (64% din total), cu 10% interesaţi de căutarea de imagini. Gmail, serviciul de poştă electronică, are şi el mulţi adepţi (10%).
4. YouTube.com: noua stea Web 2.0 a internetului a fost creat în februarie 2005 şi a ajuns în scurt timp la aproximativ 15 milioane de dolari, venituri de reclamă pe an. Pentru ca filmele să se poată vedea bine, sunt necesare investiţii masive în hardware, motiv pentru care costurile de operare se ridicau înainte de achiziţia de către Google la aproximativ 5 milioane pe an. Google a dat 1,65 miliarde de dolari pe el, în noiembrie 2006.
5. Live.com este cealaltă platformă cu servicii multiple a Microsoft. Şi aici sunt accesate serviciile de mail şi căutare. Lansat în noiembrie 2005, Live.com e oarecum noua generaţie de servicii Microsoft, cu o interfaţă „customizabilă", adică adaptabilă dorinţelor utilizatorului.
6. MySpace.com: o altă nebunie de tip Web 2.0, de dată recentă. Cea mai vizitată comunitate de pagini personale, achiziţionată, de asemenea, de magnatul presei clasice Rupert Murdoch, contra a 580 milioane de dolari. Murdoch spunea la vremea achiziţiei că nu ştie exact la ce foloseşte MySpace, dar e convins că vrea să îl transforme în cea mai mare platformă de e-marketing din lume. Fanii MySpace privesc mai ales poze, profile ale corespondenţilor şi schimbă mesaje.
7. Baidu.com: un site opac pentru europeni, fiindcă e vorba de cel mai căutat motor de... căutat din China. Se laudă cu simplitatea utilizării şi relevanţa rezultatelor. Chinezilor par să le placă pozele, fiindcă images.baidu.com are 14% din totalul accesărilor şi mp3-urile (11%).
Sursa:Adevarul
|
|
pus acum 17 ani |
|
twism007
Grand Master
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 253
|
|
serviciul de mail, care oferă 1 Gb de spaţiu, |
cum se face ca eu am spatiu nelimitat?
_______________________________________ Inca in constructie - Site-ul meu Forum HighPage Aaa..si era sa uit..sa NU cumva sa dai click AICI
|
|
pus acum 17 ani |
|